La cecala i la furmica.

di BRUNO PASTORELLI

(Frosinone 10-01-1942).
A do la sera remaneua
tanta gente, canteua la cecala
mese all'ara strafuttente.
A n'ora tante afosa.
I na furmica affatecata,
trascineua na fronna  d'inzalata.
Le sampe appetteneuene 'n salita,
a trascina glie calore i la fatica.
Disse la cecala alla furmica,
che se fessa, a fa' tutta sa fatica.
Guarda a mi, i stonghe
agli sole, cante i me repose.
Ie campe alla giurnata,
me piace la uita bella i repusata.
Passà l'estate, uenne l'emmernata.
Mese a 'na puzzanghera ce steua
la cecala tremenne i affamata.
Me truai a ne delemma,
a uede sa sfatecata.
Scurdai tutta la fatica,
che me'mporta penzai ie
ce la donche na muglica,
tante glie munne è chine
de cicale i de furmica.
(lettori 50 in totale)

Potrebbero interessarti anche...