poesie ciociare
‘NE CANE
di PAOLINO COLAPIETRO
“Siè lette la nutizia maddemane?”
“Qual essa è, cumpà? “Chella deglie cane
ch’è fatte glie piantone alla prigione
dò c’erene schiaffate glie padrone.
Parecchia gente s’è pigliate a core
ste cane ch’aspettava pe’ dafòre.
Une, che chiù degli atre s’è cummosse,
ogni mezz’ora ce jettava ‘n osse,
ma la bestia sta manna refiutava
perchè senza padrone trebbulava.
Glie direttore, allora, assai gentile
è fatte ‘ntrà glie cane aglie curtile:
“Chiamate il detenute Brocca Pie
perchè gli sta ‘spettà ‘n amiche sie”
Glie pregiuniere, quande ch’è arrevate
vedèneglie è remaste senza fiate:
e ‘recchie spelacchiate i pennechènne
a longhe c’è allisciate, po’ chiagnènne
è ditte assì: “Tienghe nepute e frate
ma sole tu de mi ‘n te siè scurdate.
Amiche mie, bastarde siè dafòre
ma sotte a ‘se pilacce tiè ‘ne core…”
Cumpà, la siè capita la murale?
E’ giuste dì: glie cane è ‘n animale?”
SIEME FATTE ACCUSI’
di Paolo Colapietro
Na zitella, né bella né brotta,
se cecaua a cercà ‘ne marite,
ma niciune, fra tante partite,
se ‘nzugnaua a piglarse ‘sa côtta.
I passaua, sta pôra zitella,
l’ore sane denanze aglie sperchie,
a ‘ncepriarse glie nase i le recchie,
a ‘mbrattarse pe’ farse chiù bella.
Se ‘ngreccheua, studiaua la posa,
se mustraua de côre i curtese,
ma niciune, pe’ chiglie paese,
se muûeva a pigliarla pe’ sposa.
Se diceune amiche i cummare:
“Che sfortuna che tè sta puraccia,
è ben fatta de corpe i de faccia,
ma niciune la porta agli’altare!”
Piace assaie se ride o se parla,
è de chiesa, educata, è ‘struita….
ma niciune alle nozze la ‘nvita,
niciun’ôme è disposte a spusarla…
Quanta pena che fa ‘sta purella
che remane pe’ forza zitella!
Ste penziere ce accora, ce strazzia..
Ce facesse, glie ciele, sta grazzia!
Ma ‘ne giorne ‘ucine a Natale,
se sparia ‘na uoce curiosa:
la zitella addauere se sposa
cu ‘ne braue ‘mpiegate statale.
Miegl’e assai se nen fusse succiese!
Succedì ‘ne subbuglie ‘mpaese:
s’arrenchirne piazzette e pagliare
de “cumizzie” d’arcigne cummare:
“Fuss’accisa ‘sta uecchia babianta
sta racchiona che marcia ‘ncappieglie!
S’è truccata da monaca santa
Pe’ purtarse a casa glie mierglie!
Guarda tu che fortuna è tenuta
sta uecch’accia balorda i futtuta!
Manche nuje sapéme addì come
è rescita a ‘mbruglià ste por’ôme!…
Brotta zénghera, gobba i sciancata….
E’ spusata!…. E’ spusata!…. E’ spusata!….
Poesie
da “Caleidoscopio ciociaro” di Edmondo Carretta.
Poesie ciociare.
CUNCONE BBEGLIE
Luntane centu miglia tu so ruviste
in casa du frasteru a ffà gli unuri;
puru si purtavi rosu i ffiori
in faccia tu so lettu ch’iri tristu.
Cuncone bbegli m’ha unutu da dici
battutu t’hau -pu’ la ciuciarella
in pucundria è rimasta, porella!
i smissu ha i reregli da bunudici.
di Giuseppe Coppotelli di Ferentino.
BELLA CIOCIARA.
Andò siè ita, o bella mia ciociara
che glie recchine che glie campanieglie,
ch’elle queraglia roscie i’ cch gl’anieglie
che glie spuse te d ua mmiese all’ara?
L’cioce andò le tiè? Remittatelle,
Retuoglie, pure, glie fazzelettone.
Quiglie faceva onore a Fruselone.
di Lello Pagano di Anitrella.
Dov’è la Ciociaria di una volta?
Non vedo più una donna
con l’anfora di rame sulla testa
ed i coralli al collo
rossi, nel bianco giro del suo petto
per la festa.
di Nino Cellupica.
La radeca 
Daglie Giardine fine a Sant’Antonie
‘uanne scappènne squadre ammascarate.
S’ammucchiene ‘ucine l’una all’altra
pe’ rispariàrse, lèste, da ‘gne parte.
Apo’ se fau attorne a glie nutàre;
aglie ‘ngegnere i pure aglie cinciàre.
A mastre Titta accome aglie aucàte.
So’ una, dùie o dieci radecàte
a chi è attuccàte, sitte, da sta’ assotte.
S’abbiene de corsa aglie purtone,
pe’ sotte aglie Pilune, a Campagiorne…
S’appòntene ‘uscina aglie barile
purtate appresse a Carnuale
‘na bìuta de fretta agli bucàle.
la ‘uocca ch’è stuàta ‘nche la mane…
i ècque la baldoria se renfòca!
Esseglièssegliessegliè!
Recàlene sfunàte i aglie ‘mpruise
daglie Scalone a Piazza Garebaldi!
Mò fau circhie attorne a glie duttore
scupierte senza radeca pe’ uia!
Ce allìscenela schina tutte ‘nsieme!
Ma chiglie nen se stizza i anze strilla:
“Uiua la radeca!… I’ bbon Carneuàle!”
…I attòcca pure a ‘Ntonte gli Stagnare
cà sta legge, se sa, pe’ tutte è uguale!
di Ercolemarino Martire
Da Caleidoscopio Ciociaro di Edmondo Carretta
Poesia di Alessio di Sora
LE FUNTANELLE
Da tante nen me bèue l'acqua teia.
Me n'esce 'nocchie da reunirte a tròva,
v'urria sta 'sentì mattina e sera,
come aglie cucchie che te fau curona!
Funtanelle cantarine,
sole, manghe 'na quitara
v'accumpagna le canzone
che cantate sule all'aria!
Me recorde...te recurde?
Glie ruàzze, gli franguèglie...
te giràune d'attorne...
quante tutte era cchiù bièglie!
Una bianca, scurtecàta,
addò stàu le funtanelle?
Chiglie cane ch'abbaiaua,
se passàu la cauàta?
Addò stau chelle crape
che calàune alle piane
ritta, 'mmane, 'na sagliòcca,
svelde - apprèse - glie crapare?
Alla via deglie Campe
mò nen c'èscie cchiù glie spirde!
Ha paure della luce,
che retràttene le pigne!
Pure a mi me fa paura
chèssa via tutta nera!
Da luntane pare giorne;
da ùcine è sempre sera!
Addumane, a giorne fatte,
sùle, senza cumpagnia,
passe 'mmiese pe' le fratte;
ma nen faccie chèssa via!
Quande se giucava a la glippa
Poesia di Antonio Camilli Na mazza pure storta ne piezze de ramazza appuzzutata esse la glippa forza bardasci dacce na botta falla ulà chiù forte daglie viente, luntane addò glie fiume frabotta 'nche glie tiempe. Strille, resate, facce de fallone cotte aglie sole calle dell'estate. Me pare ieri...so quarant'anni 'nvece! Se no so ite tutte de ne fiate- Giucaue alla glippa, allora, a strummele, a celatra, mieze a l'aura fresca de ne prate addò mo' ciaue fatte gli spedale. Ma a glippa non se gioca più, glie prate so duuntate trippe de cemente armate; ippure glie bardasce so cagnate giochene a flippere, a razze, a machenette, dentre gli bar, addò gli fume t'esce pe le recchie.
La cecala i la furmica.
di BRUNO PASTORELLI
(Frosinone 10-01-1942).
A do la sera remaneua
tanta gente, canteua la cecala
mese all'ara strafuttente.
A n'ora tante afosa.
I na furmica affatecata,
trascineua na fronna d'inzalata.
Le sampe appetteneuene 'n salita,
a trascina glie calore i la fatica.
Disse la cecala alla furmica,
che se fessa, a fa' tutta sa fatica.
Guarda a mi, i stonghe
agli sole, cante i me repose.
Ie campe alla giurnata,
me piace la uita bella i repusata.
Passà l'estate, uenne l'emmernata.
Mese a 'na puzzanghera ce steua
la cecala tremenne i affamata.
Me truai a ne delemma,
a uede sa sfatecata.
Scurdai tutta la fatica,
che me'mporta penzai ie
ce la donche na muglica,
tante glie munne è chine
de cicale i de furmica.
























